Publicata in 1875 , la 55 de ani de la moartea scrii torului (1820). Este o epopeeca si Iliada si Odisea lui Homer sau Eneida lui Vergiliu. Scriitorul a trait in secolul al XVIII cunoscut ca “Secolul Luminilor” apartinand curentului literar European ILUMINISM
care credea in capacitatea ratiunii critice de a rezolva problemele lumii.
Raiul simbolizeaza Taramul fericirii vesnice si este comic cum vede un tigan fericirea : zile senine de primavera ca sa nu-I fie nici frig si
nici prea cald (tot primavara mangaioasa), pe pamant in loc de pietricele sunt margele colorate iar in loc de nisip graunte de aur, pe albia raurilor curge lapte iar malurile sunt de mamaliga incat poti manca sib ea fara osteneala din izvoare curge rachiu iar baltile sunt umplute cu vin , dealurile sunt din cas, branza si slanina iar muntii din zahar , stafide si smochine iar copacii rodesc covrigi, turte si colaci, gardurile au in loc de pari “cartabosi” iar in loc de scanduri carnaciori .
2.POVESTE FARA SFARSIT (Michael Ende –scriitor german, publicata in 1979) Die unendliche Geschichte
Taramul FANTAZIA este devorat de NIMIC si inghitit in neant cu toate fiintele si lucrurile din el iar stapana acestui taram, CRAIASA COPILA este lovita de o enigmatica suferinta. Sarcina de a adduce leacul tamaduitor ii revine copilului ANTREIU , care pleaca in MAREA CAUTARE pentru a adduce leacul de la STRAVECHEA MORLA din MUNTELE DIN CORN .
Ceva mai recent, am ajuns la concluzia ca Povestea fara sfarsit nu e doar o lectura fantastica. Dealtfel, e plina de simboluri si alegorii, care fac referire la legendele si mitologia multor culturi si civilizatii. Una peste alta, contine mult mai mult adevar decat s-ar crede. Pana la urma, chiar suntem creatorii propriilor noastre vieti si chiar putem realiza orice ne propunem. Pentru a imprima calitatea pe care o dorim vietii pe care ne-o cream , trebuie insa sa parcurgem cateva etape obligatorii:
Sa acceptam ca posibila ideea ca avem puteri nelimitate
Sa ne cautam sinele si sa intelegem cine suntem
Sa ne deschidem mintea, pentru a ne desprinde de conceptele rigide, care ne-au fost sistematic inoculate
Sa fim curajosi si sa avem puterea de a ne recunoaste si infrunta fricile, slabiciunile si defectele
Sa ne alimentam curiozitatea, imaginatia, creativitatea si intuitia
Sa ascultam glasul copilului din noi, pentru a avea acces la puritate si inocenta
Sa fim atenti la cei din jurul nostru, care ne pot transmite ceva important si sa fim dispusi sa acceptam ajutorul lor, atunci cand situatia ne depaseste
Sa acceptam faptul ca suntem singurii care pot decide cum decurge viata noastra, indiferent ca ne place sau nu acest lucru
Sa intelegem si sa ne asumam responsabilitatea uriasa, care decurge din orice gand, orice cuvant, orice actiune a noastra
Sa fim sinceri, mai ales cu noi insine
Sa nu uitam ca renuntarea la egoul propriu si angajarea intr-o actiune pentru binele celorlalti, ne poate face nesperat de fericiti
Nu pot sa nu mentionez aici un amanunt interesant, legat de numele autorului: domnul Ende (cuvant care, in limba germana – limba materna a autorului – inseamna sfarsit) a scris Die unendliche Geschichte (Povestea fara sfarsit). Am putea spune, ca a ales sa-si autodepaseasca destinul.
Michael Ende, dincolo de a scrie o poveste frumoasa, si-a propus sa incite cititorul, sa-l faca sa participe la fantezia lui, sa-l faca sa creada in Fantasia. Insusi eroul cartii e, la inceput, doar un baietel care citeste o carte. Dupa cum afla Bastian la sfarsit, „exista o multime de usi spre Fantazia. Exista mai multe carti fermecate. Multi nu-si dau seama. Depinde de cine ia in mana aceasta carte.”
Pana la urma, fiecare dintre noi are propria sa poveste. Modul in care aceasta se desfasoara, depinde doar de noi insine. Fiecare dintre noi are dreptul si posibilitatea de a decide “sa ia cartea in mana”, altfel spus, sa treaca la conducerea propriei vieti. Doar ca “multi nu-si dau seama”. Recomand cu caldura aceasta carte, tuturor celor care cred in minuni, in magie, in frumusete, in dragoste si in posibilitati infinite, indiferent de varsta, profesie, anotimp sau conditii meteorologice.
3.ALBIANA SI ARICIUL, MUNTII
Elena Niculita Veronca culegere de folclor Datinile si credintele poporului roman
Albina si ariciul, muntii: "Zice că Dumnezeu, când a urzit lumea, a urzit prea mult şi nu încăpea sub ceri. Ce să facă? Ce să dreagă? Ia şi trimite pe albină să întrebe pe arici. Albina a mers la arici, dar acesta nu a voit să-i spuie, zice: «Dacă-i Dumnezeu, lasă că ştie singur ce să facă!» Albina, cuminte, nu s-a dus, ci s-a ascuns lângă borta lui. Ariciul, crezând că-i singur, zice la sine: "Hm! El mă întreabă pe mine ce să facă! Da de ce nu strânge pământul în mână boţ, că s-ar face ici dealuri, acolo văi, şi ar încăpea!" Albina, cum a auzit, a zburat la Dumnezeu şi i-a spus. Dumnezeu, pentru lucrul acesta, a blagoslovit-o ca să facă miere şi oamenii să mănânce şi de aceea e albina bună la Dumnezeu". Ariciul si Dumnezeu: "Dumnezeu a făcut pământul ca o minge şi apoi l-a întins cum ai întinde un aluat. Pământul a fost drept, neted ca pe palmă şi, când te uitai, vedeai peste tot locul. Dar ce folos, că pe pământ izvoare, apă, nu erau. Merge Dumnezeu la arici şi-l întreabă: "Ei, cum îţi pare, am făcut frumos pământul?" "Dă, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oamenii pe dânsul, vite, să ştii că nu vor putea trăi, căci n-au apă! «Apoi, dară, fă tu cum ştii!», i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat şi s-a băgat pe sub pământ ş-a rădicat munţii, a făcut gârlele, a scos izvoarele şi de la dânsul pământul e aşa deluros şi râpos cum îl vedem."
4. CARTEA DE BUCATE de Simona Popescu
“Mama şi tata sunt ultimele fiinţe care ar putea să priceapă ce se întâmplă cu tine. N-ai chef să vorbeşti cu ei. Fratele rău e un ţânc nesuferit care nu ştie decât să se zbenguie toată ziua, să se joace ca descreieratul. Asculţi în neştire Simfonia fantastică a lui Berlioz. Ţii jurnal şi n-ai ce să scrii acolo. ”
„Eu scriu. Şi scrisul meu este un fel de frică. Nu ştiu de ce, de unde. Şi frica n-are stil. Îi invidiez pe-acei ce-şi spun lor însăşi scriitori şi literaţi, pe-acei care cred că scrisu-i izbăvire, resuscitare şi tot aşa. Dar litteratu – ştiu prea bine – printre alte sensuri legat de sclavi, înseamnă şi „stigmatizat”. Eu ştiu că scrisul nu-i decât păcat mor(t)al. E ca o sinucidere continuă.”
INTERVIU cu Simona Popescu:
Poetă, prozatoare şi eseistă, Simona Popescu este o prezenţă aparte în spaţiul literar românesc. Născută în Braşov, s-a remarcat mai întâi în cadrul Grupului de la Braşov, alături de prietenii scriitori Andrei Bodiu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea, iar mai apoi în cadrul Cenaclului Universitas (condus de teoreticianul şi criticul literar Mircea Martin) şi Junimea (condus de regretatul profesor O. Crohmălniceanu). În prezent este lector doctor la Catedra de literatură română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Dintre volumele de poezie: Xilofonul şi alte poeme (1990), Pauza de respiraţie (1991/ împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea), Juventus şi alte poeme (1994), Noapte sau zi (1998), Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (2006), iar dintre volumele de eseistică: Volubilis (1998), Salvarea speciei, eseu biografic despre poetul suprarealist Gellu Naum, precum şi romanul Exuvii (1997, 2004). În 2008 a coordonat romanul experimental Rubik, o provocare literară consolidată alături de peste 20 de studenţi români şi străini. A existat vreun avantaj să fiţi descoperită de timpuriu, pe vremea când eraţi încă elevă de liceu, de către Alexandru Muşina? Mulţi tineri care scriu nu au şansa să fie încurajaţi nici măcar de profesorii lor de liceu... A fost bine că am dat de Alexandru Muşina fiind elevă de liceu. Şi a fost importantă, tot în perioada aceea, prietenia cu trei băieţi deştepţi care scriau poezie, dar mai ales citeau de stingeau, ca şi mine (între timp, au devenit scriitorii Marius Oprea, Andrei Bodiu şi Caius Dobrescu). Alexandru Muşina era pe atunci un tânăr profesor navetist plin de entuziasm şi foarte generos. Ne-a încurajat mai ales să citim – cum trebuie, ce trebuie – şi ne-a imprimat un fel de exigenţă care pornea de la chiar exigenţa faţă de noi înşine. Datorită lui îi ştiam pe mai toţi poeţii optzecişti – cei care avuseseră şansa să publice în anii ’80. Adică eram contemporani cu contemporanii noştri, un lucru absolut necesar oricărui tânăr care alege drumul literaturii. Mi-aduc aminte că eram nişte devoratori în materie de cărţi: poezie din toată lumea, din toate timpurile, dar şi eseurile lui T.S. Eliot, ABC-ul lui Pound, cartea despre poezia americană a lui Serge Fauchereau, Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich şi câte şi mai câte. Dintre romane, aveam slăbiciune pentru cele atipice (nu din cele pentru şcoală). Vorbeam mult despre cărţi, uneori ele deveneau doar pretextul spectacolului continuu al autoconstruirii de sine în faţa celorlalţi, „semblables” şi „frčres”. Am fost martora structurării prietenilor mei ca tineri intelectuali. E o experienţă tare interesantă. Citeam despre asta în Portretul artistului la tinereţe chiar atunci. Şi, mai târziu, în Omul fără însuşiri, în Jocul cu mărgelele de sticlă sau Narcis şi Goldmund. Dar e altceva să cunoşti lucrurile pe propria-ţi piele. În ceea ce priveşte textele pe care le scriam, Muşina ne încuraja, dar noi între noi eram destul de duri unul cu altul. Cred că exerciţiul nostru de onestitate a fost mai important decât încurajările. Nu era o duritate distrugătoare, ci constructivă. Aveam încredere unul în altul şi totul – chiar şi contestaţia – era bazat pe solidaritate şi pe căldura prieteniei. Cum a fost perioada în care aţi citit la Cenaclul de Luni şi la Cenaclul Universitas? Au existat momente în care critica a fost dură, în care v-aţi pierdut încrederea în dumneavoastră? La Cenaclul de Luni am citit o singură dată. Eram elevă la Braşov. Venisem însoţită de cei trei prieteni ai mei, care fuseseră acolo cu câteva săptămâni înainte – fără mine, că mă supărasem pe unul dintre ei, nu mai ştiu de ce. Dar ne-a trecut şi acum mă însoţeau la Bucureşti. M-au lăudat foarte tare cei de la cenaclu, deşi nu cred că meritam. Eram doar o începătoare. La Universitas am avut parte de primiri bune. O singură dată, când am citit o poezie, Plicty, care conţinea şi un fel de „anchetă” despre plictiseală, au strâmbat din nas că stric poezia, că asta nu mai e poezie. Singurul care mi-a luat apărarea a fost Mircea Martin. Eu nu făcusem altceva decât să adaug versurilor răspunsurile pe care le primisem de la prieteni, colegi, studenţi ca mine, cunoştinţe care aveau vârste şi profesii diferite la nişte întrebări legate de plictiseală. Eram în anii ’80. Prin plictiseală înţelegeam multe alte lucruri: numeam „plictiseală” un fel de neputinţă, de disperare stătută. Kundera vorbea despre aceeaşi stare ca despre litost. Nu era spleen, era litost… Vroiam să văd cum se descurcă alţii. Răspunsurile unora dintre ei – de fapt, toate – mi s-au părut emoţionante. Pentru mine, poezia însemna mesaj emoţionant. Direct, simplu, fără „figuri de stil”. Ceva care să te lase măcar puţin pe gânduri. Din punctul meu de vedere, răspunsurile acelea ţineau de poezie. Şi, de atunci încolo, toate cărţile mele conţin inserţii de acest fel, găzduiesc ideile altora legate de ceea ce mă preocupă pe mine. În Noapte sau zi am întrebat nişte copii cum visează, în Lucrări în verde i-am întrebat pe studenţii mei ce e poezia pentru ei, de ce nu le mai place poezia. Dar în anii ’80 ancheta aia părea o erezie, ca şi inserţia de proză sau eseu. Apoi au început să scrie şi ei, colegii mei, amestecând versurile cu alte genuri… Cel mai mult m-am bucurat de aprecierile celor care se adunau la Junimea, cenaclul de proză condus de Ov.S. Crohmălniceanu. Acolo erau optzeciştii, nişte profesionişti ai scrisului şi oameni foarte deştepţi. Şi era şi Croh. Croh credea mult în mine. I-am fost recunoscătoare când m-a susţinut pentru un premiu de debut la Uniune, imediat după 1990. Nu mai ştiu cine a luat premiu în anul acela, nici cine erau juraţii, mai ţin minte doar solidaritatea lui Croh (a vorbit despre asta într-un interviu). Era o vreme când un premiu, poate şi pentru că eram tânără, putea fi un prilej de bucurie. Dar, revenind la întrebare: singura persoană care m-ar putea face – şi mă face – să-mi pierd încrederea în mine sunt chiar eu. Nu mi-e deloc uşor. De aceea am nevoie şi acum (poate mai mult ca oricând) de încurajările altora, pentru că port cu mine descurajatorul de serviciu (care, între timp, s-a profesionalizat, are o teribilă eficienţă!). Scrieţi şi eseu, şi poezie, şi proză. Există un timp al fiecărui gen sau în atelierul dvs. de creaţie vă puteţi adapta spontan, lucrând simultan la mai multe manuscrise? Lucrez dintotdeauna simultan la mai multe cărţi. Acum aş vrea să termin rescrierea doctoratului, un eseu despre ce e un autor. Mi-aş mai dori să pun punct unei cărţi autobiografice, un fel de volet al Exuviilor (dacă nu ar suna prea de tot, cred că le-aş spune Ingluvii – cuvânt simetric faţă de „exuvii”). Şi adun pentru un viitor volum de versuri. Am o rubrică la Noua literatură. Îmi plac anchetele. Cel mai mult îmi place să răspund întrebărilor din interviuri (şi pentru că mi-e cel mai uşor, merge mai repede). Eu consider interviul o formă de literatură. V-aţi ales titlul volumului de eseuri Volubilis ca o pledoarie pentru Hortensia Papadat-Bengescu, care susţinea, prin crearea personajului feminin al cărţii Femeia în faţa oglinzei, că „ceea ce se petrece în făptura ei trebuie să fi fost tocmai obscurul proces petrecut în plantele agăţătoare”. Ce vă motivează în momentul de faţă, care dintre elementele naturii înconjurătoare vă provoacă să vă descoperiţi? Volubilis e titlul unei serii de cărţi din care deocamdată a apărut doar una. În fragmentul din Femeia în faţa oglinzei, H.P.B. reuşeşte în doar o pagină să vorbească, printr-o extraordinară punere în abis, despre literatura ei (subiectivă), despre ea însăşi, despre felul în care funcţionează „organismul” ei artistic. O adevărată demonstraţie de maestră (să folosim femininul!). E o metaforă a scrisului: spontaneitate şi rigoare. Ce spune ea acolo mi se potriveşte. Cât despre alte elemente ale naturii cu care aş fi eu în legătură... Într-un alt interviu am făcut elogiul ierbii. Iarba se îndoaie (se îndoieşte!) şi poate de aceea e rezistentă. Trebuie s-o smulgi ca să piară! Mie mi se pare şi foarte frumoasă. În Lucrări în verde am scris despre viţa-de-vie (care te învie!). Cât despre prezent, ce să zic? Acum doi ani am cumpărat cu soţul meu o căsuţă cu livadă, undeva, lângă Piteşti. Am săpat între doi pruni un petec de pământ unde am aruncat seminţe. Abia aştept să văd ce va ieşi. Pământul e lutos, neprietenos, a trebuit să-l sap de trei ori. Anul trecut am pus seminţe de levănţică, de margarete, de regina nopţii, de imortele. N-a ieşit nimic, poate şi pentru că le-am îngropat prea adânc. Dar mi-a ieşit, în schimb, un lan de flori albastre şi albe, foarte frumoase (îmi dăduse un prieten seminţe de Capul şarpelui). Ei bine, cred că asta îmi place cel mai mult acum: să arunc seminţe aşa, aiurea, şi să văd ce iese din întâlnirea dintre efortul meu, seminţele alese şi pământul neprietenos. Cu care dintre ideile de mai demult, din scrierile anterioare, sunteţi solidară, pentru că, spuneaţi, „vrejurile volubilisiului se întind (…) dar şi leagă în acelaşi timp, îmi place să cred, într-un fel sau altul, celelalte cărţi ale mele, trecute şi, sper, viitoare”. Cu tot ce am dezvoltat în jurul ideii de identitate, de la poemul Matrioşka la Exuvii, ramificându-se în cartea la care încă lucrez acum (cea despre „ingluvii”). Fiecare carte nouă continuă fire din cele anterioare, chiar dacă sunt poezie, proză sau eseu. Exuviile sunt construite pe reluarea unor idei în registre şi tematici diferite. De pildă, simetria Infern-Paradis (în capitolele Cartea de bucate, Dede, Cuiburi de hârtie). Sunt şi idei care ţin de planul de detaliu. Ca să dau un singur exemplu: am un peşte în metamorfoză care trece prin toate cărţile mele, ca peştele din filmul Arizona Dream. În prima mea carte, Xilofonul şi alte poeme, e un guppy într-un borcan (cam cum eram noi în borcanul comunist). În Juventus e un peşte electric (şi mai e şi o sirenă cu două cozi!). În Noapte sau zi e un peşte cu fulgi în loc de solzi. În Exuvii apare Onchorhynchus Keta. Şi, în sfârşit, căluţul de mare (şi el peşte) din Lucrări… (un fel de corelativ al poeziei, pentru mine, acolo). Cărţile mele toate, indiferent de forma pe care o iau (proză, eseu, poezie), sunt, până acum, secvenţele unei singure cărţi, de fapt. De ce v-aţi ales ca adresă de contact o referinţă la romanul „Exuvii”? N-am făcut-o dinadins. Am încercat tot felul de combinaţii cu „Simona Popescu”, însă, cel puţin la Yahoo, unde mi-am făcut adresa de poştă electronică, erau deja ocupate. Până la urmă, soţul meu mi-a dat ideea asta. Bucureştiul v-a devenit indispensabil. Aţi simţit vreodată că schimbările prin care el trecea deveniseră atât de acute, încât să-l vindecaţi în vreun fel? Eu iubesc Bucureştiul. Nu mi-e indispensabil. Cel mai mult stau în casă, în cochilia mea. Dar casa asta ar putea fi oriunde. Mă uit cum tânjesc unii după Bucureşti, tot vin, se întâlnesc, sunt foarte activi, neobosiţi. Ei aleargă după ceea ce eu aleg ca să scap. Cel mai bine mă simt în căsuţa cu livadă. Dar nu pot locui acolo, că Bogdan are multă treabă în Bucureşti şi apoi fetiţa mea e la şcoală şi e foarte legată de colegi şi de prietenii pe care şi-i i-a făcut pe strada pe care locuim. Sunt ataşată de Bucureşti şi-mi place şi ca idee. Trec zilnic pe lângă casa lui Nedelciu, a lui Radu Petrescu. Sunt şi alţii. De fiecare dată mă gândesc la ei. Spuneaţi într-un interviu că atrageţi „copiii şi nebunii”. Bucureştiul îi are din plin pe toţi. Reacţiile dvs. în faţa intruzivităţii lor sunt literaturizate? N-am scris despre ei niciodată, deşi ar merita: Bucureştiul copiilor şi nebunilor. În părculeţul Pitar Moş, care e chiar în faţa blocului meu, locuieşte un personaj ciudat. Dar pe bănci poposesc mereu şi alţii. În parcurile din jur, Icoanei, Ioanid, sunt copiii. Mi-ar plăcea să cred că mă leg de ei printr-un soi de puritate (care rimează cu „duritate”, ca să echilibrăm lucrurile!). Dacă atunci când suntem mici trebuie să învăţăm poezii ca să primim ceva în schimb, cum vi se pare libertatea de acum, de adult, în faţa constrângerilor? Chiar faptul că sunt adult e o enormă constrângere. Încerc să-i fac faţă zi de zi. Deşi, fie vorba între noi, nici când eram adolescentă sau copil nu m-am simţit eu prea confortabil. Nu există libertate în afara celei pe care mi-o dau prin scris. Aşa cred. Vorbesc şi de libertatea de a îndrăzni. Şi apoi libertatea de a te linişti. Exact în acelaşi timp. Când răsfoiţi revistele de cultură preferate, mai găsiţi un „stil al epocii” la rubrica adresată cititorilor? Eu nu prea mai citesc revistele de cultură. Se întâmplă uneori, când mă duc în câte o vizită pe la rudele lui Bogdan, să dau de un teanc dintr-o revistă sau alta. Le răsfoiesc repede. Mai fac câte o tură, uneori, pe Internet. Traversez texte. Dacă mai citeşte Bogdan câte ceva, lasă revistele deschise la anumite pagini. Mă uit la ce lasă el deschis. Întotdeauna mi-a plăcut să văd ce pune el deoparte. Ultima dată am dat peste nişte interviuri cu câţiva regizori mari. Citesc presă culturală străină, tot pe Internet. Urmăresc câteva bloguri. Vreo trei sunt scrise de un fel de prieteni despre care nu ştiu nimic. Unul e singurul cetăţean din România care pomeneşte de Ramon şi ale sale greguerias. Dar poate nici nu locuieşte în România. Cred că şi un general „stil al epocii” m-a făcut să renunţ să mai cumpăr presa literară. Ar mai fi şi inconsecvenţele legate de moralitate. Pe mine încă mă preocupă povestea asta.
5. CAMERA FANTASTICA de Nicolae Manolescu
TIPURI DE TEXTE
Textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziţii, fraze prin care ni se comunică idei.
1.Textul narativ (literar)– presupune o succesiune de evenimente desfăşurate în timp şi spaţiu.
-Categoriile gramaticale care au un rol important sunt verbele pentru că indică o cronologie a evenimentelor;
-Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus;
2.Textul descriptiv (literar şi nonliterar) – evocă scene, persoane, obiecte, emoţii şi se concentrează asupra detaliilor descriptive, prezentate obiectiv sau subiectiv de către autor.
-Este un text în care sunt prezentate informaţii despre obiecte, personaje, locuri, fenomene ale naturii etc.
-Descrierea poate apărea atât în texte literare (tabloul – descrierea unui peisaj, a unor scene din viaţa social, a unui interior sau a unui obiect etc.; portetul – descrierea fizică şi/ sau morală a unui personaj), cât şi în texte nonliterare (ghiduri turistice, texte ştiinţifice, prezentarea unor produse etc.);
-Categoriile gramaticale relevante sunt: substantivele care desemnează obiectul descrierii şi părţile acestuia; adjectivele care au rolul de a indica felul în care sunt percepute proprietăţile obiectului descris; adverbele care precizează coordonatele spaţiale ale obiectului descries sau ale perspective din care acesta este descris;
-Timpurile verbale folosite sunt: prezentul şi imperfectul.
-Folosită în textele narative, descrierea are rolul unei pauze narrative – timpul naraţiunii avansează, în timp ce timpul acţiunii stă pe loc.
3.Textulinformativ (nonliterar) – transmite cititorilor idei, modelează înţelegerea, oferă explicaţii în legătură cu diverse obiecte, fenomene, situaţii, atitudini ale unor persoane, demonstrează cum se face un lucru, cum funcţionează un aparat, cum se fac obiectele etc.;
-Are ca scop transmiterea unor informaţii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate;
-Texte informative sunt considerate ştirile, articolele de ziare, textele ştiinţifice, textele de tip utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reţete culinare, reclamele publicitare, anunţurile, buletinul meteo etc.);
-Întrebările care ghidează lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informaţi?,Cum suntem informaţi?; De ce? (în ce scop este transmisă informaţia)?
-În textele informative, emiţătorul este o prezenţă discretă, estompată.
4. Textul argumentativ(nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu un anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii retorice (vezi separat argumentarea).
În concluzie, scopul şi elementul accentuat sunt în strânsă legătură cu modul de expunere selectat:
REFERATUL este o prezentare structurata facuta intr-o maniera personala , a unei teme date cu scopul de aprofendare .
COMUNICAREA verbala, nonverbala si paraverbala. Este un proces de transmitere a unei informatii de la o sursa (EMITATORUL) catre o anumita destinatie (RECEPTORUL)folosind un anumit cod (limba,vorbita sau scrisa,gesture, pozitii ale corpului, expresii ale fetei) si un anumit canal de comunicatie ( verbal, scris, telefon, email, biletele)
Cunoștințele despre structura internă a Pământului provin din cercetările geologice și geofizice, care folosesc metode de investigație ca de exemplu:
Gravimetrie și izostazie (ce se ocupă cu densitatea și echilbrul static dintre roci)
Foraje de adâncime (ce au atins în Rusia 12 km adâncime)
Studiile de cercetare a vulcanismului
Seismologia (studiul cutremurelor)
Studierea meteoriților (făcând analogii)
Pământul este o fiintă vie si tot ceea ce există pe el îsi are ământul este o fiintă vie si tot ceea ce există pe el îsi areoriginea în el. Corpul nostru fizic îsi are originea în materia pământului iar corpurile noastre subtile sunt formate din materie subtilă care îi apartine tot Pământului. El este în acelasi timp hrana si suportul nostru iar sănătatea noastră, atât fizică cât si mentală si emotională depinde de modul cum noi ne raportăm la energiile sale.
La o primă vedere, pământul nu ne poate oferi decât hrană si adăpost însă progresele stiintei au revelat o interactiune mai profundă între pământ si vietuitoarele care se află pe el, în special oamenii.
Se stie acum că fiinta umană are propriul ei câmp bioenergetic care vibrează pe o frecventă specifică în conformitate cu nivelul vietii acelei fiinte. Această vibratie a câmpului bioenergetic al fiintei se datorează însumării nenumăratelor impulsuri electrice care controlează activitatea muschilor, a sistemului nervos, a organelor de simt si asa mai departe. Creierul fiind organul care centralizează si coordonează aceste vibratii, putem spune că aici ele sunt cel mai intense si mai usor măsurabile si de asemenea constituie o măsură a activitătii creierului. Practic acestea constituie undele cerebrale.
Analog activitătii bioenergetice din corpul nostru trebuie să stim că si pământul, fiind un organism de dimensiuni cosmice, prezintă si el aceeasi activitate bioelectrică. Să ne gândim numai la fulgerele care se manifestă în atmosfera terestră. Pe plan global, la orice moment de timp dat se manifestă circa 1000 de fulgere care reprezintă descărcări uriase de energie privite din punctul nostru de vedere însă la scara pământului ele pot fi asimilate impulsurilor care circulă prin nervii corpului nostru. Aceste fulgere constituie viata bioenergetică a pământului care este alimentată din profunzimile ascunse ale acestuia. În mod natural asadar, câmpul bioenergetic al pământului trebuie să aibă si o frecventă de vibratie corespunzătoare.
Schumann a fost primul om de stiintã care a prezis existenta acestui câmp bioenergetic al pãmântului si a calculat frecventa sa de vibratie între anii 1952 - 1957 înainte de a putea fi mãsuratã efectiv. Rationamentul emis de el a fost urmãtorul:
Pãmântul se comportã ca un urias condensator electric. Atmosfera este un conductor slab si dacã nu ar exista în permanentã fulgere într-o parte sau alta a globului, sarcina sa s-ar difuza în cca 10 minute. Aceste sarcini electrice permanente se manifestã într-o cavitate determinatã de marginea pãmântului si partea inferioarã a ionosferei la aproximativ 55 km înãltime. Sarcina totalã care existã în aceastã cavitate este de 500.000 Coulombi. Aceastã sarcinã se aflã într-o redistribuire constantã datoritã fulgerelor. Mai mult, fiecare fulger care se manifestã în atmosfera terestrã dã nastere unei unde cvasi-stationare care se manifestã ca un fel de ecou electromagnetic la fel cum, de exemplu, sunetul emis de un clopot nu este altceva decât un ecou datorat lovirii marginii sale exterioare. Dacã aceastã margine exterioarã ar fi lovitã mai des, atunci s-ar constata cã în fundal se manifestã si rãmâne la aceeasi intensitate un anumit ecou. Rezonanta Schumann este chiar acest ecou si a putut fi calculatã matematic la 7,83 Hz, conform formulei f= c/pi*D unde c este viteza luminii iar D diametrul pãmântului.
Studiul practic a arătat că de fapt câmpul electromagnetic al pământului vibrează pe mai multe frecvente de vibratie care sunt aproximativ armonici ale acestei frecvente fundamentale. Valorile acestor armonici se află situate între 6 si 50 de Hz. Toate aceste unde au fost denumite rezonante Schumann după savantul care le-a prezis si calculat pentru prima dată.
Frecventele Schumann variază functie de următorii factori:
- intensitatea si configuratia campului magnetic al Pământului
- compozitia si proprietătile atmosferei
- proprietătile ionosferei
Indiferent cum variază acest spectru de frecvente, 7,83 Hz este frecventa fundamentală, deci are ponderea cea mai mare. Cea de-a doua armonică are valoarea maximă undeva în jurul a 15 Hz (+/- 0,5 Hz), armonicele a treia, a patra si a cincea se situează undeva în jurul valorilor 20, 26 si 33 Hz iar intensitătile acestora sunt variabile în functie de factorii susmentionati. Armonicele a sasea si a saptea a căror intensitate este suficientă pentru a fi luate în considerare sunt 39 si 45 Hz.
Stabilitatea Rezonantei Schumann din 1995 pana in 2004
Asadar, acest spectru de vibratii ilustrează viata energetică a pământului. Cum poate fi acest lucru util pentru fiintele umane?
Prin acordarea undelor cerebrale cu fundamentala frecventelor Schuman (7,83 Hz), fapt care se realizează prin intermediul aparatelor de stimulare cerebrală de tip brain machine putem beneficia prin intermediul fenomenului de rezonantă de un aport energetic urias din propriul câmp energetic al pământului. Practic, în cazul stabilirii acestei rezonante, proportional cu gradul nostru de trezire a perceptiilor, constiinta noastră se expansionează la nivelul întregului pământ si toti centrii nostri energetici sunt revitalizati si alimentati din focarele energetice imense ale pământului. Frecventa 7,83 se încadrează în gama undelor alfa, specifice meditatiei si astfel starea care se instalează va permite o comuniune mai usoară cu fiinta pământului.
Aceste cunostinte suplimentare au permis cercetătorilor să afle motivul eficientei unor anumite dansuri exorcizante din traditiile unor triburi africane. Prin introducerea cu bună stiintă în aceste dansuri a unor ritmuri corelate cu frecventele Schumann, dansatorii puteau trezi energiile pure ale pământului pe care apoi le canalizau după dorintă.
Beneficiile rezultate de pe urma acordării creierului nostru pe această frecventă de vibratie a pământului sunt în primul rând această reîncărcare a bateriilor organismului nostru. Se observă disparitia grijilor si anxietătilor inutile, amplificarea vitalitătii, o stare pregnantă de bună dispozitie, blândete si putem percepe cum constiinta noastră este bransată la o sursă imensă de energie.
De asemenea, acordarea pe această frecventă de vibratie elimină efectele perturbatoare ale câmpurilor electromagnetice cu care interferăm în viata de zi cu zi. Mai ales cei care lucrează în medii puternic poluate electromagnetic au mare nevoie de "reîmpământare" prin acordarea pe această frecventă de vibratie. Din punct de vedere energetic, aproape că am pierdut contactul cu această inimă pulsatorie a pământului datorită nenumăratelor câmpuri electromagnetice poluante dintre care cel mai important este cel general de reteaua de alimentare a consumatorilor casnici.
Arhimede a spus: "Dati-mi un punct de sprijin si voi putea apoi răsturna pământul". În cazul organismului nostru, punctul de sprijin pentru întreaga structură fizică, emotională si mentală este pământul si aici nu trebuie să privim pământul ca un imens bulgăre solid care rătăceste prin spatiu ci ca o fiintă vie din care provine tot ceea ce este materie în noi însine, nu numai materia fizică, palpabilă ci întreaga materie subtilă care este substratul trăirilor noastre emotionale si mentale. Atunci când acest punct de sprijin va fi ferm în noi, vom dispune de energia necesară pentru a ne vindeca si a tine la distantă toate bolile, de a ne păzi de influente mentale si emotionale negative (cum sunt de exemplu cele care se manifestă în cazul magiei negre), de a fi un nesecat izvor de vioiciune si confort pentru ceilalti.
Mai mult decât atât, această revenire în sânul pământului va atrage după sine o stare mult lărgită de constiintă în care vom putea percepe intuitiv unitatea vietii a tot ceea ce există pe planeta noastră.
La vremea când Schumann a publicat rezultatele cercetărilor sale în revista "Technische Physik", Dr Ankermueller, un medic, a făcut imediat legătura între rezonanta Schumann şi ritmul alfa a undelor cerebrale. El a descoperit ca rezonanţă naturala a Pamantului este aceeasi cu a creierului si l-a contactat pe Schumann
Care i-a cerut unui doctorand sa analizeze acest fenomen . Acest candidat a fost Herbert König care a devenit succesorul lui Schumann de la Universitatea din München. König a demonstrat o corelaţie între rezonanta Schumann şi frecvente ale creierului. El a comparat înregistrări EEG umane cu câmpurile electromagnetice naturale a mediului (1979) şi a constatat că frecvenţa principala produsa a oscilatiilor Schumann este foarte aproape de frecvenţa alfa a oscilatiilor din creierul uman.
n creierul uman.
IN FOTOGRAFIE, observatiile König, 1979.
Procesele naturale electromagnetice din mediul înconjurător (I-IV) in stanga si EEG uman in drapta.
Oscilaţiile Schumann (I) şi EEG alfa
Oscilatiile Scumann (II) şi EEG delta, arată o similitudine evidentă a variatiilor in timp. Din König, 1979.
Dr. König a efectuat măsurători suplimentare a rezonantei Schumann şi în cele din urmă a ajuns la o frecvenţă de exact 7.83 Hz, care este chiar mai interesanta, deoarece aceasta este o frecvenţă care se aplică la mamifere.De exemplu masurand frecventa hipocampusului la şobolani s-a gasit prag minim de la 7,7 Hz (Gray, 1982).
Unul dintre cercetători important din acest domeniu este Dr Wolfgang Ludwig, care a fost investigat Rezonanta lui Schumann şi locul său în natură .
Cercetarile lui Dr. Wolfgang Ludwig
Scopul lui Wolfgang Ludwig a fost sa masoare ce fel de semnale naturale există în realitate într-un mediu sănătos. El a devenit conştient de faptul că, datorită electromagnetice în atmosferă provocate de om, măsurarea exactă a undelor Schumann este aproape imposibila în oraşe. Din acest motiv, el a decis să facă măsurători pe mare. El a avut ideea de a efectua măsurători si în mine subterane. Aici, el a observant că câmpul magnetic al pământului fluctuat mult.
Dr. Ludwig a venit cu o idee excelenta de a face măsurători precise. Atunci când se iau măsurători la suprafaţa pământului, citirea este rezultatul a două semnale, unul venind de sus şi unul de jos. Dar luând ulterior măsurătorile de mai jos de sol face posibilă de a veni cu citiri exacte prin separarea celor două.
În timpul său de cercetare Dr Ludwig a studiat învăţăturile antice chineze, care afirmă că omul are nevoie de două semnale de mediu: YANG (masculin) semnal de mai sus şi Yin (feminin) semnal de mai jos. Această descriere se potriveşte semnale relativ puternice de la undele Schumann din jurul planetei noastre YANG fiind şi undele mai slabe geomagnetice venind de jos, din interiorul planetei, fiind semnalul YIN
Conform invataturilor chineze , pentru atingerea sanatatii perfecta, ambele semnale trebuie să fie în echilibru. Dr. Ludwig a constatat că aceasta este într-adevăr cazul. El scrie în cartea sa "Informativ Medizin", faptul că cercetarea realizată de către E. Jacobi la Universitatea din Duesseldorf a arătat că utilizarea pe o singura parte de simulare a undelor Schumann (yang) fără undele geomagnetice (YIN) a cauzat probleme grave de sănătate. Pe de altă parte, lipsa de unde Schumann creează o situaţie similară. Profesorul R. Wever de la Institutul Max Planck pentru Fiziologie a construit un buncăr subteran complet ecranat de câmpurile magnetice. Studenţi voluntari sanatosi au trăit timp de patru săptămâni în acest mediu închise ermetic. Profesorul Wever a menţionat că ritmurile cardiace studentlor s-au schimbat şi că au avut suferinţe emoţionale şi migrene. Dupa o expunere de scurtă durată la 7,8 Hz sănătatea voluntarilor s-a stabilizat din nou.
Aceleaşi obiecţii au fost raportate de către primii cosmonauţi, care, în spaţiu, de asemenea, nu au mai fost expusi la unde Schumann. Acum navele cosmic conţin un dispozitiv care simulează unde Schumann.
Toate punctele menţionate mai sus arata că învăţăturile antice sunt corecte. Omenirea depinde de două semnale subtile de mediu, de Yin si Yang de mai jos şi de sus.
Nevoia urgentă de cercetări suplimentare în Efectul Rezonanta lui Schumann
Rezonanta Schumann deşi putea fi uşor confirmată de măsurători la momentul descoperirii sale, nu mai este atât de evidentă azi datorită atmosferei noastre umpluta cu zgomot de radiatii provocate de om la frecvenţe diferite. Este posibil ca aceste semnale acţionează ca un diapazon natural, nu doar pentru oscilatoare biologice ale creierului, dar pentru toate procesele de viaţă.
Odată cu apariţia de noi tehnologii fără fir, în special cu microunde pulsate la frecvenţe apropiate de Rezonanta lui Schumann ca în telefonia mobilă, o altă ameninţare are loc pentru evolutia omului. In acest moment există o nevoie urgentă pentru noi să înţelegem cum totul în viaţă este influientat de schimbările cele mai subtile din câmpuri magnetice şi electromagnetice care ne inconjoara. De exemplu, avem nevoie să examineze posibila interacţiune dintre cristale de magnetit în interiorul celulelor şi campurile magnetice provocate de om în mediul înconjurător.
Există o mare nevoie de cercetari independente a bio-compatibilitatii dintre semnalele naturale şi cele provocate de om. Facand legatura dintre importanţa potenţială a rezonantei lui Schumann şi pericolele reprezentate de frecvenţe provocate de om va deveni evident că dacă nu vom găsi o modalitate de a utiliza semnale bio-compatibile putem expune viata mamiferelor de pe Pamant la pericole nemaiintalnite anterior.
Regretatul Dr. Neil Cherry, un adversar feroce a frecvenţelor utilizate în telefonia mobilăs-a axat de asemenea pe importanţa de rezonantei lui Schumann in "Inteligenţa umană: Creierul, un sistem electromagnetic sincronizat cu semnalul de rezonanta Schumann" (2003).
Rezonanta Schumann este o frecvenţă de fundal care influenţează oscilatoarele biologice dn creierul mamiferelor de pe Pamant. Daca oamenii vor continua sa emita unde nocive , vor fi inlocuiti probabil de insecte...
This leukemia cell is tearing itself apart by a process called apoptosis. You can find out more about this natural phenomenon of programmed cell death in "Apoptosis: when a cell commits suicide".
Ascorbic acid (vitamin C) was dissolved in ethanol and allowed to recrystallize through evaporation. The crystal was photographed between crossed polarizing filters. Other crystals are on exhibit in "CRYSTALS alive!"
This scanning electron micrograph shows the fine structure of a blood clot. Platelets released from the circulation and exposed to the air use fibrinogen from the blood plasma to spin a mesh of fibrin. Learn how other cells defend us against infection in "OUCH!... Anatomy of a Splinter".
Escherichia coli (E. coli ) are very common intestinal inhabitants. Some can be dangerous in food and water supplies. Most newsworthy are life-threatening infections from eating undercooked E. coli 0157 - contaminated hamburger. Before leaving "CELLS alive!", learn how bacteria swim and how they grow.
Scanning electron micrograph of human macrophage ingesting Streptococcus pyogenes. The spherical cell riding piggy-back on the macrophage is a lymphocyte, an important component in the immune response to infection. Read about these cells' close association in Antibody Production.
Scanning electron micrograph of human red blood cells. Red cells get their red color from iron-rich hemoglobin which is responsible for transporting oxygen throughout the body. These cells got THEIR red color from Photoshop(R). See animated red cells in capillaries in "OUCH!... Anatomy of a Splinter".
Scanning electron micrograph of the common soil bacteriaPseudomonas aeruginosa. These bacteria are actively motile in aqueous environments but can attach to a submerged surface and grow into a sessile, slimy colony called a "biofilm". Colorized gray scale image.
Human neutrophils are white blood cells that serve as professional phagocytes: their primary function is to eat and kill bacteria and they arrive quickly at the site of a bacterial infection. This neutrophil, ingesting Streptococcus pyogenes, was imaged in gray scale with phase contrast optics and colorized. See neutrophils in action in "OUCH!... Anatomy of a Splinter".
This human eosinophil was originally imaged in gray scale with Nomarski DIC optics and a CCD camera, then colorized using Adobe Photoshop(R). Eosinophils are important in combatting parasitic diseases and people with those diseases and allergies generally have elevated eosinophil counts. See Allergies and Mites.
REGNUL este cea mai mare categorie sistematica in clasificarea lumii vii :
-Regnul Monera
-Regnul Protista
-Regnul Fungi
-Regnul Vegetal
-Regnul Animal
La baza de jos a clasificarii este SPECIA. Un grup de specii cu origine comuna Formeaza GENUL. Un grup de genuri inrudite formeaza FAMILIA. Mai multe familii inrudite formeaza ORDINUL. Urmeaza CLASA si INCRENGATURA.
Linne introduce in secolul al XVIII lea un system stiintific unitar de denumire a speciilor cu doua cuvinte : nomenclatura binara. Sistemul este folosit in toata lumea.ri
„Systema naturae” apare în 1735. În această lucrare Linné clasifică omul în ordinul primatelor. El îl denumește Homo sapiens și îl așează alături de antropomorfe, fără a gândi la originea lor comună (Linné era fixist). În ordinul primate Linné introduce două specii. Una dintre specii este omul (denumit, conform nomenclaturii binare, Homo sapiens), iar a doua este reprezentată de antropomorfe, numite Homo silvestris. Oamenii sunt clasificați apoi în patru rase. Fiecare rasă are trăsături diferite și temperamente diferite. Aceste patru rase stabilite de Linné sunt: Homo europeus, Homo americanus, Homo asiaticus și Homo africanus
In timpul lui Darwin oamenii de stiinta credeau ca baza vietii - CELULA era un fel de picatura simpla de protoplasma, un fel de bucatica mica gelatinoasa. In ultimii 50 de ani si in special in ultimii 10, cunostintele despre celula au explodat pur si simplu. Astazi tehnologii puternice ne dezvaluie niste lumi microscopice extreme de elaborate( stapanirea lor este un pericol pentru lumea urii si intolerantei de azi, armele biologice fiind testate pe noi din ce in ce mai frecvent si mai periculos). Un degetar plin cu lichid de cultura poate contine mai mult de 4 miliarde de bacterii unicelulare, fiecare din celule fiind echipate cu adevarate MASINI MOLECULARE. Auzul, vazul, mirosul, coagularea sangelui, actiunile legate de respiratie, raspunsurile imune… toate acestea au nevoie de o multime de masinarii. Darvinismul nu a putut raspunde de unde vin aceste masinarii. Cea mai interesanta masina moleculara este flagelul bacterianun motor bacterian care arata exact ca o barca cu motor cu ajutorul caruia bacteria se deplaseaza prin lichide. Acest motor este alcatuit din parti mecanice aranjate foarte précis. Suspect de précis! Folosind electron – micrograme, biologii au putut mari parti ale celulei de 50.000 ori observatiile lor avand caracter de certitudine. Aceaste masini moleculare functioneaza la 100.000 RPM (rotatii pe minut) si sunt legate prin retele senzoriale astfel incat primesc feed-backuri din partea mediului inconjurator. In ciuda faptului ca se invartesc atat de rapid acestea se pot opri aproape instantaneu si dupa o inertie de numai un sfert de rotatie pot sa se roteasca cu aceeasi viteza uluitoare in sens opus (UFO nu?) La fel ca motoarele barcilor, flagelul bacterian are un numar mare de componente care sunt vitale pentru ca motorul sa functioneze: Stator, rotor, este racit cu apa, are elice, foloseste energie protonica! Masinile moleculare sunt caracterizate de insusirea numita COMPLEXITATE IREDUCTIBILA si anume sunt formate din mai multe parti component ,toate vitale pentru ca motorul sa functioneze. Lipsa oricarei parti componente stopeaza functionarea sa.
ACESTE MOTOARE CU ROTI DINTATE SI ELICE FOLOSIND ENERGIE PROTONICA FUNCTIONEAZA IN FIECARE DIN NOI FARA SA LE PESE DACA SUNTEM LIBERALI, SOCIALISTI SAU DEMOCRATI. INCREDIBIL!!! CUM O FI POSIBILA EXISTENTA FARA POLITICIENI?!
Acum va propun un scurt film documentar. PRIVITI ACEST MOTOR MOLECULAR si incercati sa-l constientizati in corpul vostru.
REGNUL FUNGI ciupercile
REGNUL PLANTE
REGNUL ANIMAL
MATEMATICA
MATEMATICA
ALGEBRA
Functii
-Siruri marginite
-Siruri monotone
-Progresii aritmetice
-Progresii geometrice
-Graficul functiilor
-Functii marginite
-Functii monotone
-Functii periodice
-Compunerea functiilor
Functia de gradul I
-Monotonie
-Inecuatii
-Sisteme de ecuatii
-Sisteme de inecuatii
Functia de gradul al doilea
Forma canonica
Maxim si minim
-Reprezentare grafica
-Relatiile lui Viete
-Inecuatii de gradul al doilea
-Rezolvarea sistemelor de ecuatii
GEOMETRIE
Vectori in plan
-Operatii cu vectori
Colinearitate, concurenta, parallelism
-Teorema lui Thales
-Centre de greutate
-Concurenta medianelor unui triunghi
-Teorema bisectoarei. Relatia lui Sylvester
-Teorema lui Menelau
TRIGONOMETRIE
-Functii trigonometrice definite pe (0,2pi)
-Functiile sin,cos, tg, ctg
-Semnul si reducere la primul cadran
-Relatii intre fctiile trigonometrice ale aceluiasi unghi
Întotdeauna amintiţi-vă că sunteţi absolut unic. La fel ca oricine altcineva.
Margaret Mead
INUTILLUL este cel mai NECESAR.
Voltaire
Am închis ochii pentru a vedea.
Paul Gauguin
Am învăţat din istorie că noi nu invatam din istorie.
Georg Hegel
Pentru a fi crezut, fa adevărul de necrezut.
Napoleon Bonaparte
Întotdeauna fi sincer, chiar dacă nu crezi asta..
Harry S. Truman
Omul poate crede imposibilul , dar nu poate să creada improbabilul.
Oscar Wilde
Războiul este o serie de catastrofe care duc la o victorie.
Georges Clemenceau
Suntem confruntati cu oportunităţi de netrecut.
Walt Kelly, la Pogo
Vreau pacea şi eu sunt gata să lupt pentru ea.
Harry S. Truman
Studiaza trecutul , dacă iti iubesti viitorul.
Confucius, în Analectele
Dragostea este un fel de război.
Ovidiu
Toate lucrările de artă ... ar trebui să înceapă cu sfarsitul.
Edgar Allan Poe
PARADOXUL MINCINOSULUI
Epimenide, cretanul, spune:
Toţi cretanii sunt mincinoşi.
Cum este Epimenide, sincer sau mincinos?
PARADOXURILE LUI ZENON
AHILE SI BROASCA TESTOASA
Ahile se intrece cu o broască țestoasă, dar îi lasă acesteia 10 metri avans. Ahile este de zece ori mai rapid.
Cand Ahile a facut cei zece metri, broasca a facut doar unul.
Cand Ahile a facut acel metru, broasca a facut zece centrimetri.
Cand Ahile a facut cei zece centrimetri, broasca a facut un centrimetru.
Cand Ahile a facut acel centrimetru, broasca a facut 0,1 centrimetri.
Broasca castiga cursa, fiind absolut tot timpul inainte, chiar daca cu putin.
Paradoxul este că într-o cursă, alergătorul mai rapid nu-l poate depăși niciodată pe cel mai lent, aflat în fața sa, deoarece el trebuie să ajungă întâi într-un loc în care cel din față fusese deja, astfel că cel lent va fi mereu în față.
Translate
.jpg/200px-Vegetable_lamb_(Lee,_1887).jpg)
.png/220px-Dragon_(PSF).png)
